fbpx

In ultima perioada traim o situatie de criza atat din punct de vedere medical, cat si din punct de vedere psihologic. Situatiile de criza au un impact major asupra functionarii normale, fiind afectata viata de zi cu zi a fiecarui individ.

Toata aceasta necunoscuta, situatie impredictibila si periculoasa ne declanseaza diferite stari emotionale mai putin placute (de la anxietate si stres, la furie sau disperare). De cele mai multe ori accentueaza starile si vulnerabilitatile emotionale pe care l-am dezvoltat de-a lungul vietii.

Avem nevoie ca in aceasta perioada dificila sa adoptam comportamente benefice, care ne ajuta sa ne protejam de acest virus ( COVID-19), dar pentru a fi functionali avem nevoie de o gandire rationala.

Credem ca gandim realist, cand, de fapt atentia devine captiva stirilor negative, vestile rele sunt memorate mai repede, construim scenarii catastrofice despre viitor, iar situatiile neutre sunt intelese ca fiind periculoase. Vedem peste tot raul si nu mai vedem binele.” Funcitonam ca o alarma de masina prost reglata, care se declanseaza in toiul noptii si speriem tot blocul” ( Mircea Miclea).

Oamenii sunt prizonierii unor reactii automate, interpretand incertitudinea fiind un pericol, interpretari catastrofale. Daca analizam situatia, zilnic ne confruntam cu situatii incerte, necunoscute.

Ce pot face sa ma protez de virus, dar sa ma protejez si psihic?

Va prezentam cateva sugestii:

  1. Sa adoptam comportamente functionale care ne protejeaza in aceasta situatie: izolare la domiciliu, sa respectam masurile adoptate de lege: sa nu iesim din casa fara un motiv foarte bine intemeiat, sa avem o igiena corespunzatoare: sa ne spalam pe maini foarte des, sa nu ducem mana la nas, gura, ochi atunci cand iesim afara, sa purtam masti si manusi, sa pastram distanta necesara fata de alte persoane, etc). O buna conduita comportamentala ne ajuta sa ne protejam de virus, fiind frica cea mai mare in aceasta perioada.
  1. Suntem in aceasta perioada dificila, atunci cea mai buna metoda este sa ne orietam spre ce avem de facut ca sa fim protejati, decat sa dezvoltam scenarii catastrofale cu repercusiuni negative. Solutie: Fac tot ce tine de mine ca sa fiu bine si sa ma protejez, adopt toate comportamentele recomandate de catre medici, autoritati (sunt explicate la punctul 1).
  1. De ce sa nu imi fac scenarii catastrofale? … pentru ca ele sunt sursa unei stari de panica. Daca ne imaginam ca aceasta perioada o sa se sfarseaza tragic si catastrofal, atunci imi declansez stari de anxietate, agitatie, nervozitate, insomnii, stari de panica: palpitatii, senzatie de sufocare, senzatie de lesin, senzatia ca o sa fac un infarct sau o sa mor. Cand de fapt toate aceaste stari sunt declansate de scenariile catastrofale, fiind probabilitatea scazuta sa se intample.

Toata aceasta situatie ne determina stari greu de tolerat si ne indeparteaza de gandirea orientata spre scop, scopul meu este sa fiu bine atata fizic cat si psihic. Dupa cum stim, stresul este un factor important in declansarea si mentinerea unor probleme medicale, iar acum in situatia aceasta nu avem nevoie de asa ceva.

Reducerea stresului, este important sa facem diferenta intre ingrijorarea productiva (respectarea masurilor de igiena, siguranta, etc) si ingrijorarea excesiva/anxietate (resimtita ca o ” durere” psihologica, care ne impiedica sa ne atingem scopul).

  1. Sa minimizam contactul cu stirile, mass-media, indicat ar fi sa ne informam o data sau de 2 ori pe zi despre subiect. Astfel riscam ne expunem unui bombardament psihologic negativ, iar noi suntem suprasenzitivi la negativ.
  1. Acceptarea incertitudinii, realitatea de zi cu zi este cladita cu incertitudine (ex: accidente, etc), lucruri care nu sunt controlate de noi. Ce putem face? Sa acceptam situatia si sa facem tot ce tine de noi sa fim protejati, si ce o sa urmeaze o sa fie o situatie pe care nu o cunosc dar oricum o sa fie ea pana la urma o sa se gasesca o rezolvare. ”La finalul binelui sta raul si la finalul raului sta binele”
  1. Angrenarea in activitati care ne mentin mintea ocupata, si sunt benefice:
  • Perseverenta in proiectele personale, o criza ne scoate din ordinea fireasca a vietii, ne pune sub semnul intrebarii modul în care traim, proiectele noastre de viata. Dar daca mintea noastra se incapataneaza sa fie orientata spre viitor, daca intampinam ziua de maine cu un plan, nu cu o noua teama, devenim mult mai putin vulnerabili la ce ni se intampla in prezentul imediat.  Ne afecteaza mai putin vestile proaste sau starile neplacute, daca avem un tel si ne straduim sa mai facem un pas, oricat de mic, in directia lui.
  • Autodisciplina. In criza, realitatea iti ofera oricate motive doresti sa nu te mai focalizezi pe sarcini, ci pe starile pe care le traiesti. Ai putea incalca regulile firesti de viata, ai toate alibiurile. De pilda, acum, lucrand de acasa, pot sa ma scol cand vreau, sa mananc cand vreau, sa lucrez cand vreau. Dezordinea pe care o introduc in viata mea, incet, dar sigur, va lasa insa urme, se va internaliza si va deveni dezordine a mintii mele. Exact in aceasta situatie e necesar sa ne stabilim noi insine reguli si sa ne tinem de ele cu strictete. Regulile ne reduc din anxietate. Simtim ca noi ne controlam viata, nu starile noastre, nici conjuncturile nefericite prin care trecem.
  • Dezvoltarea caracterului. Criza e ca un reactiv chimic: scoate la iveala toate caracteristicile ascunse pe care le avem. In criza, ticalosii camuflati devin si mai ticalosi, fricosii – si mai fricosi, narcisistii – si mai narcisisti. Dar criza ofera si sansa enorma a dezvoltarii personale, a descoperirii si trairii valorilor in care merita sa credem.
  • Stabilirea unor obiective atat pe termen lung cat si pe termen scurt:

a)”ce rezultate voi obtine eu la finalul acestei crizei?” Este vorba de rezultate persoanele.

b) ”Ce activitati imi propun pe maine?” Ex: sa citesc, sa fac curat, sa ma joc cu copiii, sa gatesc, sa invat 10 cuvinte noi dintr-o limba straina, etc. Aceste activitati sa fie diversificate.

  • Activitate fizica in casa, este benefica pentru ca ajuta la reglarea hormonala responsabila de starea de bine.
  • Socializare. Sa conversam cu cei din jur, prietenii, familia, telefonic sau pe internet, dar este important ca in acest moment sa nu oferim doar sfaturi ci sa fim empatici, sa ii incurajam pe ceilalti, sa incercam sa avem o conversatie care nu se bazeaza doar pe subiectul Coronavirus.

Practic in acest moment viata mea se desfasoara in jurul casei, atunci imi organizez agenda raportandu-ma la acest mediu. Nu renunt la activitatile pe care le-am avut in afara casei, ci le adaptez acum la noul mediu.

Toate aceste practici ne ajuta sa ramanem echilibrati in situatii de criza si nu numai.

Articol scris de: Psiholog Tanasescu Raluca.

CategoryArticole

2015 © Copyright UNION Medical | Powered by IT EcoServ

Pentru programari sunati la 0364 998

Call Now Button