Știai că……..
– Celulele care alcătuiesc creierul uman pot stoca de pâna la 5 ori mai multă informație decât cuprinde toată Enciclopedia Britanică? Enciclopedia conține articole cu peste 2,6 milioane cuvinte și peste 2.000 de imagini.
– Din cantitatea zilnică de informație, primită de creier, doar 126 biți/secundă sunt receptionați în mod conștient? Restul informației rămâne în zona subconștientului. Matematicianul John von Neumann a calculat că mintea umană poate înmagazina 280 de catralioane de biți de memorie.
– Creierul continuă să transmită semnale sub forma unor impulsuri electrice timp de peste 36 de ore după moarte?
– Creșterea creierului se oprește în jurul vârstei de 15 ani?
– Dacă mesajul non-verbal il contrazice pe cel verbal, oamenii sunt tentați să ignore cuvintele, ținând seama doar de limbajul non-verbal? În procesul comunicării, 55% ii revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% revine vocii (ritm și ton), și numai 8% revine cuvintelor purtătoare de informație.
– Durerea de cap nu este o scuză bună pentru a nu face sex? Endorfinele eliberate în timpul actului sexual au efect analgezic.
– Fătul viseaza aproape tot timpul? Copiii născuți prematur vor visa mai mult la maturitate.
– Media duratei unui vis profund la om este de 2-3 secunde?
– Numărul de neuroni din creierul uman este astronomic? aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.
– Pentru a desfășura “procesul gândirii” creierul are nevoie de mari cantități de energie? De aceea este posibil ca după un intens proces de gândire se poate resimți aceeași oboseală ca și în cazul muncii fizice.
– Pentru atenția acordată jocurilor video se consuma tot atatea calorii cât pentru mersul pe jos cu 3,2 km/h? Pentru a putea păși este nevoie să punem în funcțiune peste 200 de mușchi.
– Zilnic, avem in jur de 70 000 de gânduri?
– 70% din căldura corpului se pierde prin cutia craniană?