În desfășurarea fiecărei activități care implică personal, relațiile interumane sunt ghidate de reguli și instrucțiuni care rareori nu implică interacțiunea directă. Se creează astfel relații de muncă, de a căror dinamică depinde sănătatea lucrătorilor, atât din punct de vedere fizic cât și psihic; în funcție de modul de organizare de riscurile asociate și de gestionarea lor corectă, organizațiile urmează a dezvolta rețete performante in relațiile de muncă sau situații viciate cu mare potențial de eșec.
Prim gardian in relatiile de muncă, răspunzator de buna desfașurare a relațiilor interumane sau si a relatiei mecanico-fizice a angajatului cu activitatea in sine este o specialitatea medicală care studiază relația om-muncă, adaptarea omului la muncă și adaptarea muncii la persoana care o efectuează. Medicina muncii, căci despre aceasta specialitate este vorba, e o specialitate medicală extrem de vastă, de relație, care înglobează cunoștințe din toate celelalte specialități medicale.
Inițial recunoscută ca medicina industrială, referindu-se la activitățile medicale desfășurate în cadrul unităților industriale din sectoarele cu riscuri mari – minerit, industria constructoare de mașini, industria chimică sau cea a construcțiilor, odată cu aprofundarea studiilor de impact al ocupațiilor asupra angajatului, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic, medicina muncii a devenit, in epoca modernă o specialitate care răspunde atât problemelor de expunere la stimuli fizici nocivi cât și de probleme ergonomice sau și mai complexelor situatii de stress și expunere la factori de tulburare psihică si impact social din noile ocupații. Specialitatea se extinde astfel prin largirea ariei de acoperire si devine medicina muncii sau medicina ocupatională, in zonele occidentale fiind deseori studiată impreună cu medicina mediului inconjurător, sub forma unei specializări care include toate studiile de impact major asupra relațiilor om-munca in desfășurarea activitățiilor sale cu scop occupațional.
In România, începerea oricărei activități în raport de muncă este condiționată legal de examenul de medicină a muncii, examen care raspunde multi-disciplinar la capacitatea lucrătorului de a efectua munca pentru care este angajat în raport cu riscurile identificate de specialiștii de sănătate și securitate în muncă. Medicul este cel care posedă, pe lângă cunoștințele știintifice necesare identificării oricaror incompatibilități fizice, capacitatea de relaționare și comunicare necesare evaluării corecte atât a motivației cât și a posibilului impact al riscurilor asociate cu postul respectiv in raport cu care evaluează angajatul; este cel care cunoaște și poate evalua procesele tehnologice și operațiunile mecanico-fizice precum și impactul lor asupra angajatului, cunoaște proprietățile toxice ale materialelor și substanțelor care se află la locul de muncă și posibilele efecte asupra celui care urmează să le folosească în raporturile de muncă. În relație cu psihologul care evaluează angajatul în cadrul examenului de medicina muncii, medicul de medicina muncii va determina, alături de aptitudinea fizică a angajatului si aptitudinea sa emotională pentru a determina compatibilitatea sa cu locul de muncă în raport cu riscurile asociate acestuia.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că medicul de medicina muncii este un partener de termen lung pentru angajator, fiind cel care periodic sau ori de cate ori intervin modificări în organizare revine în evaluare și stabilește noi modalități de abordare a unora dintre riscuri, astfel incat relațiile de muncă să se desfașoare în cel mai optim mediu pentru a se realiza o siguranță pentru angajat si a îi menține sănătatea.
